„… face critică, se dedică o vreme studiilor de istorie literară, scrie romane, teatru (…) colaborează la o ediție Vinea; așadar o cuprindere totală a literaturii, care divulgă ambiția excepționalului, este ambiția animată de conștiința unei eredități „grele”, care, în poezie cel puțin are uneori aparența unei amintiri onirice. Literatura devine pentru Mircea Vaida singurul substitut posibil al unor însemne heraldice pierdute. Punctul ei originar se află într-un dramatism al frustrării.”

(Petru Poantă, în Tribuna, nr. 42, 20.10.1988)

„Testamentul ultimului conte a apărut în aceste săptămâni la Editura Olms din Hildesheim. (…) Neîndoielnic este vorba cu întâietate mereu de un anume fapt: despre istoria Vaida-Voevozilor, despre moștenirea, ce-a mai rămas din ei în România socialistă de azi. Este familia lui Mircea Vaida-Voevod aflată în avangarda luptei pentru drepturile naționale ale românilor în 1919 (…), drama unui neam nobil strâns legat de popor ce constituie subiectele volumului Testamentul ultimului conte, alese spre a fi publicate pentru prima dată în Germania, texte de dimensiuni variate, în versuri libere, e fapt o cronică lirică a familiei Vaida-Voevod. Ca „occidental”, mai mult sau mai puțin părtaș, consider că e foarte necesară descifrarea substratului secret. Sau decriptarea! Fiecare metaforă reieșind din destinul propriei familii, ar putea fi o referință la regimul actual din această țară est-europeană. Când se spune de pildă: „existența furnicarului e teribilă”, sau – „Mai bine să înnebunesc/ să spun atunci adevărul/ Să-mi uit teama”, ori – „În biografia mea e liniște acum,/ ca într-un șes călcat de vandali” (…) poetul ia atitudine, e conștient de datoria sa – spre a da expresie atât propriului destin, cât și destinului celorlalți”.

(Wilhelm König, Die Jahre tranke sie leer, Mircea Vaida-Vorvod, Das Testament del letzten Grafen, Reutlinger General-Anzeiger, Germania, 20.11.1989)

„Mircea Vaida-Voevod are în el o boierie înnăscută, bine șlefuită și de aceea neostentativă (…). Cartea aceasta de poeme (…) care a apărut la Moldpress din Chișinău este de o strălucită originalitate pentru că, prin intermediul versului dă la iveală ultima și cea mai cutremurătoare tragedie a Balcanilor, războiul din Iugoslavia. Pod în Balcani este o carte-țipăt, dar și o carte-reportaj având sonoritatea unei tragedii antice.”

(Tudor Dumitru Savu, în Cetatea Culturală, Cluj, nr. 1, 01. 2000)

„Testamentul ultimului conte e un volum de poeme care nu a apărut în România, ci, în Germania tocmai în 1989, scurt timp înaintea Revoluției Române. (…) Pod în Balcani (cu subtitlul: Poeme sumbre) e un alt volum al lui Mircea Vaida-Voevod. Aici ziaristul și poetul își descrie experiențele din timpul conflictului balcanic, fără părtiniri politice, în mod obiectiv.”

(Heinz Werner-Seger, Das „Unbeschriebene” Blatt…, Markgrafler Tageblatt, Germania, nr. 12, 2000)

„Am văzut în Mircea Vaida-Voevod, căci despre el este vorba, întotdeauna un ales al spiritului. Coborâtor direct dintr-o veche familie ardeleană, el continuă să se implice în freamătul evenimentelor cu harul său de scriitor, în arta romanului, a eseului, a publicisticii, a poeziei. Fiecare gen pe care-l cultivă atrage luarea aminte prin două calități exemplare: vibrația organică la dramele naționale și confesiunea de aed modern (…) Scriind despre Budai-Deleanu, Șt. O. Iosif, Blaga, monografii de referință, Mircea Vaida-Voevod și-a construit un statut exponențial legat strâns de etosul nostru (…) Poemele antologate în volumul Ca o rană cunoașterea (2001) confirmă un talent excepțional de reconstituire, secvențe revelatoare a generațiilor petrecute de-a lungul vremurilor.” 

(V. Fanache, în Cetatea Culturală, nr. 11, noiembrie, 2001)