Adrian Marino, în Tribuna, nr. 25, 26.11.1981

„Mircea Vaida oferă în (romanul Zile în cuibul păsării) o viziune realistă, neconvențională, nealterată de prejudecăți și de sentimente personale despre evoluția unei familii românești transilvane de mare suprafață socială (…) Personalitatea tutelară – Inocențiu Corinda – figură abia romanțată este o foarte importantă personalitate politică transilvană, dinainte și de după Unire, a cărei viață Mircea Vaida o cunoaște evident bine, din interior și ca să spunem astfel „din familie”. Sociologia romanului este solidă, greu contestabilă, nutrită din bune documente. Uneori autorul pare să transcrie chiar acte autentice și de familie”.

(Adrian Marino, în Tribuna, nr. 25, 26.11.1981)

George Gană, Note și comentarii, Lucian Blaga, Opere, 2, Ed. Minerva, București, 1984

„Mircea Vaida amplifică aici, cu bună informație, un articol din 1970 Blaga și Hölderlin (pe care l-am menționat), mai ales în latura care-l privește pe poetul german. Paralelismul (afinitate și influență totodată) e susținut prin analiza comparativă (…) Contribuția lui Mircea Vaida la înțelegerea poeziei lui Blaga și la situarea ei în contextul literaturii europene se realizează mai cu seamă în acest capitol și în cele următoare, în care analizează raporturile dintre opera scriitorului român și aceea a lui Novalis (…), a lui Nietzche (…), în fine, cu poezia lui Rielke, a lui Trakl, a lui Heym”.

(George Gană, Note și comentarii, Lucian Blaga, Opere, 2, Ed. Minerva, București, 1984)

Mihai Ungheanu, Luceafărul, 6 august 1988

„Romanul Corinda înseamnă o recuperare a trecutului dintr-un punct de vedere foarte actual. Faptele vechi devin apropiate și pot fi atinse cu palma, pentru că este vorba de supraviețuitorii Corindeștilor (…) Marele personaj al romanului Corinda rămâne Transilvania de după Primul Război Mondial, adică o Transilvanie veche, martirizată și de ultimele evenimente (…) Corinda vădește calitățile demonstrate ale autorului: spirit de observație, autenticitate psihologică, inteligența construcției, poezia evocării (…) Critic literar vechi și mereu activ, istoric literar și comparatist exersat, poet dedicat în răgazurile sale, Mircea Vaida pare a se fixa ca vocație și realizare în postura de prozator printr-un roman remarcabil, substanțial epic, modern în alcătuire, intelectual în interpretarea faptelor, acut prin unghiul abordării politice. Corinda consacră un romancier.”

(Mihai Ungheanu, Luceafărul, 6 august 1988)

Zaharia Sângeorzan, în Cronica, nr, 35, 26.08.1988

„Admirabil e la Mircea Vaida sentimentul de continuitate, evocat, intuit, valorificat în viața personajelor (…) Mircea Vaida creează un univers epic de o mare identitate estetică și psihologică, debordând de fapte. Romanul Corinda este de fapt o superbă saga transilvană oglindindu-și viața și destinul în lumina neobișnuit de puternică a evenimentelor cruciale, în forța de a supraviețui istoriei.”

(Zaharia Sângeorzan, în Cronica, nr, 35, 26.08.1988)

Ion Lungu, România literară, 8.09.1988

„Citind recenta carte a lui Mircea Vaida te simți mereu îmbăiat în istorie, în frământările, problemele și nu în ultimul rând, în iluziile și fantasmele ei. Cu toate acestea Corinda nu este un roman istoric (…) Simpla înșirare a câtorva din personajele cărții ne poate demonstra că Mircea Vaida, deși aplică procedee din cele mai moderne în arta compoziției și narațiunii epice, se dovedește și un excelent portretist, dar și în acest domeniu nu în sens tradițional ci, colorându-le cu nimbul poetic al contemporaneității. Corinda este o carte greu de prezentat în câteva pagini, oricât de concentrate, fiindcă înfățișează o lume aproape virgină ca investigație, o primă epopee din istoria trăită și transfigurată, a dramaticei Transilvanii milenare.”

(Ion Lungu, România literară, 8.09.1988)