Dumitru Micu, în România literară, nr. 31. 31.07.1969

„Iată un debut ieșit din comun, bătrânul Ardeal, țara în întregul ei, și-au găsit în Mircea Vaida un nou cântăreț, nou nu doar în ordine cronologică, ci, și în aceea mai subtilă, a sensibilității și a expresiei. Autorul Cenușii verzi stăpânește (…) un limbaj ce-l diferențiază atât de precursorii transilvăneni cât și de toți confrații de generație. Fânul proaspăt cosit este (…) „Cenușa verde”. Cenușă vie, însuflețită (…) Sper a nu mă înșela socotind cartea lui Mircea Vaida cel mai frumos debut al unui poet format în Ardeal în cursul anilor ce s-au scurs de la apariția volumelor prin care ni s-au revelat Ana Blandiana și Ion Alexandru!”

(Dumitru Micu, în România literară, nr. 31. 31.07.1969)

Nicolae Manolescu, în Contemporanul, nr. 10, 06.03.1970

„Mircea Vaida a scris până astăzi mai ales critică, așa că debutul lui cu o carte de poezie are de ce să surprindă (…) Ca poet, el este aproape excepțional (…) ceea ce rămâne profund și inanalizabil în Cenușa verde este această senzație de „transcendent care coboară” (…). fânul din livezi e sufletul morților (…) În universul rural și tradițional al poetului simțim permanent adierea metafizică!

(Nicolae Manolescu, în Contemporanul, nr. 10, 06.03.1970)

Ov. S. Crohmălniceanu, în România Literară, nr. 23, 04.06.1970

„Că aceste divagații critice vădesc talent, nu încape îndoială; tânărul autor posedă o incontestabilă putere evocatoare (…) Nu-i lipsește lui Mircea Vaida nici darul de a-și strânge reflecțiile în formulări aforistice (…) Spiritul lui Mircea Vaida e nutrit de bune lecturi și, fapt relevabil, multe din ele aparțin antichității clasice”.

(Ov. S. Crohmălniceanu, în România Literară, nr. 23, 04.06.1970)

Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia română contemporană

„Un aer baladesc sublim stăpânește versurile lui Mircea Vaida (…) În Singurătăți găsim un vers de mare calibru: „Rămân singurătății/ Mari mănăstiri de fân,/ Totemuri românești ale verii”. Excepțional mi se pare și Pomul miraculos. În alt poem (Bogomilică) o uriașă pană de pictor zugrăvește câmpia Ardealului cu ce are ea silvan și mitologic. Că Mircea Vaida este un poet, fără nici o discuție, ne putem da seama și la lectura antologicei poezii Bunica (…) Asimilarea simplității brâncușiene, aș zice, transmutată în arta poetică naște sublime lucruri de care mă bucur ca un căutător de diamante (…) Din eternitate, Valéry poate fi gelos pe acest ardelean”.

(Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia română contemporană, 1975, pp. 221-223)

Rodica Chiriacescu, Ion Budai-Deleanu interpretat de…, Editura Eminescu, 1980

„În monografia sa (unica de altfel în bibliografia critică dedicată poetului) Mircea Vaida consacră cel mai important capitol esteticii Țiganiadei (…) În anii din urmă remarcabilele studii ale lui Ion Gheție despre scrierile lingvistice, cercetările profesorului Pervain, monografia lui Mircea Vaida, studiul Ioanei Petrescu, dar mai ales sinteza datorată lui Ion Lungu vin să împlinească aceste goluri”.

(Rodica Chiriacescu, Ion Budai-Deleanu interpretat de…, Editura Eminescu, 1980)

Adrian Marino, în Tribuna, nr. 25, 26.11.1981

„Mircea Vaida oferă în (romanul Zile în cuibul păsării) o viziune realistă, neconvențională, nealterată de prejudecăți și de sentimente personale despre evoluția unei familii românești transilvane de mare suprafață socială (…) Personalitatea tutelară – Inocențiu Corinda – figură abia romanțată este o foarte importantă personalitate politică transilvană, dinainte și de după Unire, a cărei viață Mircea Vaida o cunoaște evident bine, din interior și ca să spunem astfel „din familie”. Sociologia romanului este solidă, greu contestabilă, nutrită din bune documente. Uneori autorul pare să transcrie chiar acte autentice și de familie”.

(Adrian Marino, în Tribuna, nr. 25, 26.11.1981)