Zarand sunt. Poeme de la Gorun, 2015

Descarcă

Zarand sunt. Poeme de la Gorun, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2015;

SINGURĂTĂȚI –

Rămân singurătăţii
mari mănăstiri de fân,totemuri româneşti ale verii, dolmane părăsite de zei. Duce vântul
de clopote şi de toacă
miere dulce din livada de tei.

MUNȚII DIN APUS

Cosesc în Munţii din Apus păşuni cu duhuri şi cu iasmă, poene bete de sulfină, dumbrăvi cu flori de sânzienese uscă galbene-n lumină până rămân numai mireasmă. E suflet fânul, numai suflet… Aştern pe povârnişuri line

cu furca sufletu-n coline,
clăi mari de suflet,
pat de iubire,
fân de păduri şi cimitire,
miere şi cântec, somn şi pace, zeiesc nutreţ de dobitoace
prin care taina vremii trece… Amar şi dulce, cald şi rece,
tineri, bătrâni, buni şi vicleni,morminte-n Munţii Apuseni, vrăjmaşi şi prieteni… toţi un fân… Mă risipesc în voi, în ploi…

Poetul are patru foi…
Din vremuri simt cum mă îndoaiecoasa de-argint cosind trifoaie.
Ar fi doar joc şi întâmplare
ca sufletul de fân şi floare
să nu mi-l ducă vântu-n soare.

BOGOMILICĂ

Crăpau porcii în Zarand
de când meşterul
zugrăvi icoana Sfântului Ioan cu cap de câine.

Se zbârceau sfinţii pe zid
şi colindau pe frunţi cu cercuri de aur. Au tot plecat rând pe rând
câte unul în veac
să se facă sol şi prooroc.
A rămas zidul bisericii negru şi gol.

MIERCURI SPRE JOI

În Zarand e linişte,
Crişul s-a oprit, nu mai curge,vântul smulge un ghem
din claia de fân,
şopârle aurii se târăsc pe morminte,Gorunul bătrân îşi numără mia
de cercuri,
de miercuri spre joi
se înclină vecia.

Numai noi am rămas
aici, la Ţebea.
Nici orei nu-mi trece prin mintesă-i tulbur măsura.
Ghici ce spune ramura,
frunza, răsura?

PASĂREA MĂIASTRĂ

La noi în Munţii Apusului
se obişnuişete un semn pe cruci,
o pasăre mică cioplită din lemn,
care dacă-ar cânta noaptea,
cimitirul s-ar lumina,
care dacă-ar pleca spre ceruri vreodată,s-ar porni vântul prin sălcii să bată.

Dar păsările stau cuminţi pe cruci, trifoiul creşte printre pruni şi nuci.Cad frunzele-n gârlă şi nucile-s coapte,nu tresare o piatră, nu mişcă-o şopârlă. Poate mâine… poate la noapte… Ceasuri sfinte…

Pieziş…
Luna bate,
crucile se lungesc mult pe morminte,păsările se rup de pe crucile-uscate,pleacă sufletele cu dorul şi stelele,
trec prin toamnă stolind rândunelele…Numai jos sub un pom,
la mormântul lui Ion,
stă pe cruce
şi nu se mai duce
Pasărea Măiastră cu suflet de om.

LA ZDRAPȚI – ÎN ZĂRĂNDIE

Zarandul zumzăie de-un zvon,
că ne-a venit din Babilon o calfă,
ce vinde coase din oţel bătrân,
ci, eu i-am zis – c-avem mai bună marfă, unde mai pui, că-n toată brazda ţăriinu-i coasa neamţului pe nume – „Sense”, mai brează decât coasa lui Ion,

care-a cosit din Zdrapţi în zarea – zării şi ridică imense clăi de fân.

Un vânt adie veşted pe răzor,
cresc peste oase păpădii şi ferigi.Dar, ce-ar mai fi popor şi Zărăndie, Fără biserici, fără care, fără coase?…

PE DEALUL CRIȘULUI

Doamne, eram atât de aproape de stele,
tu erai o biserică mică şi eu te iubeam.
Să iubeşti o biserică?! Horea a fost odată constructor de biserici, numai el sau Dumnezeul nopţiite puteau zidi pe tine,

clipa era o biserică,
un aer înmărmurit de greieri,
tămâile se filtrau din cer şi fericirea avea glas de pasăre.

COASA DE ARGINT

Într-o poiană frumoasă ca o pânză de in,dorul moare lin,
ca iarba de coasă.

Moarte fără chin, plâns fără suspin, numai flori şi soare.Pe plaiul cel mare, oamenii cosind, opintesc din cale

cu sudori pe frunte,
dealul mai la munte,
valea mai la vale,
unul singur are
coasă de argint.
Braţul lui îndoaie snopi de rod şi pace, grâu şi secară,

veşnicii de-o vară, iarba ţării dace.

VEȘTI DE LA IANCU AVRAM

Din când în când primim veştide la Iancu Avram.
Se zice că a fost văzut la Ţebea, şedea pe propriul mormânt

şi vorbea de singur-unul,
sau poate sta în poveşti cu Gorunul.

Nu se auzea decât vântul în jur, pare că făcuseră legământ,Gorunul – mai mult un ciot uscat,fără ram – spuse:

-Eu am veacurile numărate,dar tu, Iancule, frate,
fă ceva, scoate-i din iad! -Eu îi scot, cerc să-i scapda’ ei cad şi decad în păcat!

Şi-a pus pietre pe cap, brazda pe faţă,s-a-ntors în pământ,
afară era umbră şi ceaţă.

ZIUA RUGULUI

În amintirea lui Mircea Sântimbreanu

Cârd de ciori izbucni din senin, porumbiştea foşnea dun pănuşă, puţin la făptură şi mut
fiul s-a întors din străini,

prin sită de mătase cernut, furişat în solzi de cenuşă.

Bocceaua măruntă de scrum,
mână de prunc a presărat-o în zori, vântul îi da viaţă, fiori,
pe drumuri – risipă de ceaţă, înălţată o clipă spre nori.

Despre plecarea lui în ţărână,ne-a povestit o mreană bătrână, cum a găsit ţărmul celălalt, cum a ars pe rugul înalt.

Urcase abrupte suişuri
şi grohotişuri de steni, umblase pe Murăş, pe Crişuri,pe urme viclene de cleni.

Omule, vrej de cenuşă, oricât ai fi cu noroc,

oricât ai fost de mărioc,
trecut prin şperlă, prin foc,
încapi lesne într-o guşă de mierlă.

NIRVANA

Omul de pe munte
de două mii de ani n-a coborât
şi stând cu ochii-n sus
murea încet în fiece apus.
De la o vreme nici nu mai goni
zborul de vrăbii şi de păpădii.
Ziceau că ar vorbi cu cineva,
că peste piscuri sparte de ecou
văzduhul gol e plin de Dumnezeu.
Atunci pluti din depărtări un zvon,
cânta în munţi din tulnic Ion.
De vraja lui în nopţile târzii
jucară viperele-n stâncării
şi a sărit din somn ca ars cu focul
din vârful muntelui gemând, sfântocul. Rupse din mărul pădureţ vreo două poame şi-a înţeles că îi e dor şi foame.
El coborî în satul de ciobani.
Lipsise două mii de ani.
Crescuseră pe uliţi brazii-n vânt
iar porţile intraseră-n pământ,
bătu cu pumnii-n trunchiuri mari de fagi
şi îi strigă pe nume pe cei dragi,
cercând din colburi a-i mai recunoaşte.Erau de-o veşnicie… moaşte…

SINE

Dacă dormi pe câmp
unde uiţi de timp,
bagă de seamă,
ţărâna are sămânţă şi taină subpământeană.

Dacă dormi somn de-o vară te trezeşti grâu şi secară. Dacă dormi vară de-un veacte trezeşti lemn de copac,sine de plop sau de fag.

CONTRABANDĂ CU FÂN

Aceste pajişti sunt fără stăpân, acolo e o Ţară de fân.
Unde-i iarba mai mare, mai deasă, s-a murit de spadă, de coasă.

În văile cu lucerne, cu spânz,unde cicorile cresc,
o să mă pască un mânz
de rasă cerească,

ultimul cal moţesc,
hrănit cu mere bulzeşti,
care-a rămas undeva, în poveşti.

Ne vin sfârnari – aur tocmind, dar poate unul din zece
mai ştie cu jind
că fânul e de o mie

de ori mai scump ca arama,
că dacă ai fân îndeajuns
vei trece vama
ascuns în carul cu fân de ofrandă. În livezi de nucet, de tei,

bunii mei făceau contrabandă cu fân, de aceea Sfinţii neputrezi rămân
în morminte de suflet.

ZARAND SUNT!…

Secolii sporesc, încep să se-nmulţe, sub ei cu tot neamul mă îngrop,de acolo vin, acolo eşti tu,of-vechi, of-vechi, neam de grof,care ne bătu pe tălpi desculţe, înainte şi după Potop!

Nu te uit, nu te iert, mă închinui,
scriu poveşti cu răzmeriţi,
mă cert cu moşii mei,
ai nimănui, macii roşii pe care-i cosesc,plebea gemând, răstigniţi Cristoşii, miresme de tei, când înfloresc morminte la Ţebea.

Zarand sunt, Zarand rămân-pururi,
coboară pe poteci dimprejururi, Iancu doinind veci de veci!

DRUMUL VECHI

Visam în umbra unei vechi biserici,
e vremea Doamne, setea să-mi înţărci,cu voce grea poruncile să-mi strigi.Mă bântuie eretice credinţe,
îmi amintesc drumeagul plin de ţărci, cum ciuguleau din mirişti oseminte.

Fierbinţi îmi încolţesc în trup seminţe,mi-e vechi Gorunul, neamul, casa,cotitul drum podit cu oseminţi,
unde veghează încruntat Măria-Saîntre arhangheli mohorâţi şi sfinţi.

Ei, toţi sunt jos şi bătuciţi de anii
care îi macină sub Dealul Lia,
cojoace, bumbi, căciuli de moţi pe cranii, ei dorm sub fierul plugului, sub roţi.

Pe uliţa ce vine din adânc,
bătrân popor – îţi meriţi veşnicia,
cu-o lacrimă cât Dunărea în ochiul stâng,te-ntorci pe Drumul Vechi înspre izvor.

Eu te aştept în troiţa Mai Marelui, stau pe hotar, în umbra florii soarelui.

SICRIE METAFIZICE

Într-o nucă doarme poetul,
îngropat adânc în cerul solemn,
într-o nucă topită, mâine – stea căzătoare, într-o nucă – mâine copac,
păzit de putreziciune,
sicriu metafizic al zeilor,
pomul cu sicrie sferice,
ale faunilor, zeilor şi poeţilor sfinţi,cimitir aerian
dând în pârg
la marginea albastră a mării neantului,sicrie cu miezuri vii,
nemuritoare.

FLUTURE ÎN TOAMNĂ

Orgoliul şi sinele, tăcerea, ruinele,ziua-n răscruce
cu coasa în cruce, cetatea de stâncă mai stăruie încă şi-n veci ne rămân cetăţile de fân,fantasme, miresme,în catapetesme,

o stea ca o viespemă-nţeapă în sine, mă-ntorc către tine, ca un râu fără albie,iubirea-mi pe sabie un fluture alb e.

(Poeme din volumul Zarand sunt. Poeme de la Gorun, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2015)